sâmbătă, 20 septembrie 2014

Grupe noi dans oriental - NIVEL INTERMEDIARE - din 30 septembrie



INTERMEDIARE

Începând cu 30 septembrie, Studioul de Dans Oriental Elmas deschide o GRUPĂ NOUĂ pentru cursul de dans oriental nivel intermediare și intermediare +.

Elmas invită toate cursantele vechi, care au absolvit ambele module de nivel începător din programa școlii de dans, să revină după o vacanță bine meritată în sala de dans, bineințeles acompaniate de multă voie bună și dispoziție de dans. 



Structura

La cursul de marți vom studia elemente de dans complexe, deplasări cu shimmie, straturi suprapuse de mișcări deja cunoscute, pași cu schimbări de direcție, combinații de mișcări pe un tempo mai alert, mini-coregrafii cu un grad mai înalt de dificultate, mișcări speciale purtând amprenta unor coregrafi importanți de origine egipteană (Wael Mansour, Tito).

Cursul de joi se compune din două părți. În primele 50-60 de minute ale cursului, după încălzire, vom studia elemente de dans clasic de o foarte mare importanță în stilul egiptean practicat la nivel internațional, care vă vor întregi bagajul de cunoștințe și vor adăuga un plus de eleganță dansului. Ultimele 30 minute ale cursului conțin o NOUĂ coregrafie (marca Wael Mansour) pe un stil nou, pe care nu l-am testat până acum la curs: drum solo. O coregrafie dinamică, creativă, spectaculoască, cu care veți putea impresiona publicul la orice ocazie. Și o vom dansa și la petrecerile și mini-spectacolele organizate de Studioul de Dans Oriental Elmas.

Cine poate participa?

Acele cursante care stăpânesc mișcările de bază asimilate în decursul a cel puțin un an de participare la cursurile de dans oriental (poziții de bază, mișcări de bază cu șoldurile, poziții și variante de mișcări cu brațele, diferite tipuri de shimmie, deplasări, izolări ale zonelor corpului, opturi, valuri, rotații, cercuri, mișcări cu umeri, mișcări cu pieptul, câteva elemente din folclorul egiptean (saidi, baladi, shaabi).

PROGRAM (din 30 septembrie)

MARȚI
19 30 - 20 30 Intermediare +

JOI
20 00 - 21 30 Intermediare

PREȚURI
140 lei/8 ședințe                    
120 lei/6 ședințe                    
90 lei/4 ședințe                      

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu