marți, 10 aprilie 2018

Program luna aprilie Elmas Oriental Dance Studio + Modul de vara aprilie - septembrie 2018



Dragele mele,

Elmas Oriental Dance Studio are câteva vești in privința programului cursurilor în luna aprilie și de-a lungul verii.

Activitatea mea se intensifică în perioada verii iar acest lucru nu ne va mai permite să ținem cursurile la fel de constant ca și până acum, așadar programul pe luna aprilie este următorul:




Pentru programul în lunile următoare veți fi anunțate în mod regulat spre sfârșitul lunii precedente.

        
După data de 24 aprilie, programul studioului va avea câteva modificări, modificările având drept scop deschiderea unui nou modul special intensiv de tehnică, modul ce se adresează tuturor grupelor studioului. Modulul este special conceput în funcție de nivelul participantelor, astfel încât fiecare să poată evolua atât individual în funcție de nivelul grupei în care se află, dar și în paralel împreună cu restul colegelor de la alte grupe. Scopul este de a păstra atmosfera veselă și energia frumoasă care ne-a legat de-a lungul modulelor pe perioada iernii.

Modulul Intensiv de Tehnică este open level, așadar se adresează în primul rând proaspetelor absolvente ale primului modul de Începatoare al Studioului de Dans Oriental Elmas, cursantelor de nivel Începătoare 2, grupei de Intermediare dar și acelora dintre voi care își doresc să revină la cursurile de dans după o perioadă de pauză sau care stăpânesc deja elementele de bază ale primului modul. Vom învăța elemente și pași de deplasare noi, noi tipuri de shimmie, combinații și deplasări în spațiu mai complexe, vom adăuga poziții noi ale brațelor în dans și vom aprofunda tehnica de utilizare a brațelor pentru sporirea eleganței și expresivității.

Scopul acestui curs este corectarea posturii corpului (în special a umerilor și a coloanei), a poziției picioarelor și a brațelor în dans, conștientizarea și izolarea musculaturii utilizate în efectuarea mișcărilor de bază în dansul oriental, curățarea și șlefuirea mișcărilor efectuate greșit sau incomplet, aprofundarea tehnicii de folosire a brațelor ca element valoros în exprimare și expresivitate și, per total îmbunătățirea și îmbogățirea tehnicii voastre generale.

De asemenea, vom experimenta împreună combinații de mișcări însușite, elemente de muzicalitate și vom studia modalități de interpretare a acestora.

Trupa Studioului de Dans Oriental Elmas își va continua pe perioada verii repetițiile pentru noi coregrafii cu scopul participării la spectacole, festivaluri și evenimente.

În luna aprilie ne vom întâlni conform acestui program o singură dată, și anume în data de miercuri, 25 aprilie. 
Noul program arată în felul următor:

Marți   

18:30 - 20:00 Incepatoare

19:30 - 21:00 Incepatoare 2/ Intermediare

În intervalul 19:30- 20:00 cursul are loc cu ambele grupe în paralel.



Miercuri / Joi

18:30 - 20:00 Incepatoare

19:00 - 20:30 Incepatoare 2/ Intermediare

20:30 – 21:30 Avansate

În intervalul 19:00- 20:00 cursul are loc cu ambele grupe în paralel.


Puteți alege să participați la ședința intensivă combinată cu ambele grupe de la începutul până la sfârșitul ei.

PREȚURI
Ședință 1h ½ – 20 lei
Ședință 2h – 25 lei
Ședință 2h ½ - 30 lei

LOCAȚIE





CONTACT
Tel: 0724 60 70 16
elmasbellydanceblog.blogspot.ro

Vă aștept cu drag! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu