marți, 20 septembrie 2016

Elmas Dance Group la a 4-a participare la Festivalul Body, Mind & Spirit



Studioul de Dans Oriental Elmas se pregătește pentru următoarea reprezentație la Ediția a XX-a a Festivalului Body, Mind & Spirit, în data de duminică, 25 septembrie, orele 14:30, Sala Palatului, București. Este a patra participare a Studioului și credem că va fi una cu noroc.

Cum aceasta este o ediție aniversară a festivalului, momentele de dans pregătite de Elmas Dance Group vor fi pline de culoare și dinamism, vor transmite bucurie și vor celebra feminitatea, combinând finețea și rafinamentul cu energia și puterea caracterului feminin. Show-ul nostru va pune în mare parte accentul pe dansul tradițional egiptean, combinat cu elemente de folclor cu accesorii.

Așteptăm cu drag toți iubitorii acestui dans, toți susținătorii comunității de dans oriental din București și toți cei curioși să vadă un moment artistic autentic și de calitate.


Pe pagina de Facebook a Studioului de Dans Oriental Elmas puteți să urmăriți un nou clip de la prima participare a școlii de dans în cadrul Festivalului Body, Mind & Spirit:

Studioul de Dans Oriental Elmas

Mai multe detalii despre programul artistic al evenimentului puteți găsi la link-ul următor:

Body, Mind & Spirit - Program momente artistice

Așadar, vă așteptăm cu drag!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu